Investiţii în aer la Scoarţa. Ordonanţa austerităţii aduce limitări drastice
Ordonanţa austerităţii a fost promulgată săptămâna trecută, aducând numeroase limitări drastice pentru autorităţile locale. Sunt interzise noi contribuţii la realizarea unor lucrări şi servicii de interes public local, în baza unor convenţii sau contracte de asociere, precum şi organizarea de spectacole.
Primarii din Gorj au început să caute soluţii, iar unii dintre ei se arată depăşiţi de situaţie.
Edilul din comuna Scoarţa spune că noile reglementări vor afecta comunitatea: "Nu ştim încotro s-o luăm. Nu festivităţile sunt problema. De fiecare dată de 1 decembrie doar am depus coroane, nu ne-am permis să facem alte festivităţi, Revelioane. Vineri am stat toată ziua să căutăm soluţii, ne-a bulversat întreaga activitate. Din punctul meu de vedere şi din ce am mai vorbit şi cu alţi colegi primari, se încearcă ceva care nu va avea finalitate. Cred că în alte zone trebuia umblat. Nu să stopăm activitatea noastră, a administraţiei locale".
Primarul Ion Stamatoiu spune că avea în plan numeroase investiţii care acum nu se mai pot realiza, investiţii de care comunitatea avea nevoie: "În speţă, avem pe buget local nişte investiţii, nu e vorba de promisiuni electorale. Eu vreau să fac ceva în această comună cu echipa Primăriei Scoarţa. Să nu putem să mai cumpărăm nici macar o coala de hârtie. Nu poţi să faci un loc de joacă pentru copii, eram pregătiţi cu toată documentaţia. Nu poţi să faci nişte foraje de apă, noi aveam toată documentaţia. Aveam un drum într-un cartier. Nu mai putem face nimic din bugetul local. Păi atunci care e rostul nostru? Noi lucrăm pentru oameni şi lucrăm cu oameni. Când venim şi stopăm munca în folosul cetăţenilor, ce cuvânt mai avem noi în faţa oamenilor? Vom încerca să explicăm. Sunt dezamăgit. Nu ştiu ce discuţii vom avea şi noi cu parlamentarii de Gorj. Să vină în teritoriu să le explice dânşii oamenilor. Suntem nemulţumiţi”.