Titlurile de proprietate mai pot fi cerute până la 20 noiembrie

Autoritățile aduc la cunoştinţă faptul că, în baza Legii. 123/2023 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, persoanele interesate pot depune dosare pentru reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, începând cu data de 19 mai 2023 până la data de 20 noiembrie 2023.

„(21) Deţinătorii sau moştenitorii acestora care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producţie, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative de proprietate pot solicita, la cerere, comisiei judeţene emiterea titlului de proprietate în condiţiile prezentei legi, astfel:

a) dacă deţinătorii sau moştenitorii acestora figurează cu terenul în registrele agricole sau registrele cadastrale şi în evidenţele fiscale;

b) pentru terenul în cauză nu a fost deschisă carte funciară în baza Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

c) terenul nu face obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane şi nici nu s-a eliberat anterior titlu de proprietate cu privire la acesta.

Dosarul va cuprinde următoarele documente:

1. Cererea solicitantului/solicitanţilor, însoţită de copii de pe act/acte de identitate şi acte de stare civilă – naştere, căsătorie, după caz; în cazul în care solicitantul formulează cererea în calitate de moştenitor, se vor depune acte de deces şi certificat de moştenitor/de calitate succesorală;

2. Memoriu tehnic, întocmit şi validat prin semnătură şi ştampilă de către o persoană autorizată de către ANCPI/OCPI, prin care să se certifice că pentru terenul în cauză nu a fost deschisă carte funciară în baza Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

3. Plan de amplasament şi delimitare a imobilului, întocmit şi validat prin semnătură şi ştampilă de către o persoană autorizată de către ANCPI/OCPI, potrivit Anexei nr.16 la Regulamentul de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul Directorului General al ANCPI nr.600/2023, (Regulament), însuşit prin semnătură şi ştampilă de preşedintele Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, luat în evidenţă, fără suprapunere cu imobile limitrofe;

4. Adeverinţă eliberată de primărie din care să rezulte suprafaţa înscrisă în Registrul agricol;

5. Certificat de atestare fiscală;

6. În cazul în care terenul solicitat a făcut obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, o declaraţie pe propria răspundere din partea solicitantului din care să rezulte care este soluţia rămasă definitivă.

Cererea, împreună cu actele prevăzute mai sus se depune la Primărie fie personal, fie prin poştă, înăuntrul termenului prevăzut de lege ( 19 mai 2023 – 20 noiembrie 2023).

În cazul în care cererea se depune personal, solicitantul va prezenta actele doveditoare în original şi câte o copie xerox, semnată pentru conformitate, rămânând la comisie numai copiile acestora.

Când cererea se transmite prin poştă, la aceasta se vor anexa copii xerox semnate pentru conformitate pe propria răspundere de către solicitant.

Vizualizări: 41,595

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: