Introduce sistem de canalizare în toată comuna

Deși pare greu de crezut, în 2024 încă mai sunt localități în Gorj fără un metru de canalizare. Este cazul comunei Glogova, acolo unde autoritățile locale de abia acum au reușit să obțină finanțări pentru introducerea rețelei în toate satele.

Vestea bună este că de această utilitate se vor bucura toți cetățenii. Prin programul "Anghel Saligny" s-a obținut o finanțare de 28.500.000 de lei, iar prin AFM încă 1.200.000 de lei.

"O să avem în sfârșit sistem de canalizare în toată comuna. Cel mai probabil lucrarile vor începe anul viitor. Pentru majoritatea satelor am primit finanțare de la Ministerul Dezvoltării, iar pentru satul Cleșnești am obținut o finanțare prin AFM pentru că a fost un proiect separat. Satul este pe malul drept al râului Motru, iar restul satelor sunt pe malul stâng. De aceea am făcut două proiecte", a declarat primarul din comuna Glogova, Gheorghe Alpredi.

Populaţia conectată la sistemele de canalizare în anul 2023 a reprezentat 60,1% din populaţia rezidentă a României.

În anul 2023, în mediul urban populația conectată la canalizare a fost de 9.828.927 persoane, reprezentând 98,9% din populația rezidentă urbană a României. În mediul rural doar 1.622.102 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentând 17,8% din populația rezidentă rurală a României. Pentru restul celor 82,2%, canalizarea rămâne doar un vis.

Vizualizări: 5,275

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: