Redacția Pandurul angajează! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

Căutăm jurnaliști entuziaști, cu dorința de a face diferența. Experiența este un plus, dar dacă ai talent, ne dorim să te cunoaștem chiar dacă ești la început de drum! Vrem să ai abilități excelente de scriere și documentare, ar ajuta să ai capacitatea ori deschiderea de a lucra sub presiunea termenelor limită. Noi îți oferim un mediu de lucru prietenos și creativ, unde ideile tale vor fi valorizate, șansa de a crește profesional, prin acces la traininguri și mentorat de la cei mai buni din domeniu, posibilitatea de a lucra la materiale care au impact real în comunitatea din Târgu Jiu și nu numai și un pachet salarial atractiv, adaptat pe experiența și performanța ta.

 

(închide)

Gorj: Și-a vândut legumele din solar pentru a termina un centru social

"Casa Maria" este un proiect îndrăzneț inițiat de "Asociația Glasul Sufletului" acum doi ani, având ca scop adăpostirea gratuită a persoanelor aflate în dificultate. O mamă aflată în nevoie a apelat la ajutorul asociației, iar cum adăpostul nu era încă pregătit, inițiatoarea proiectului a fost nevoită să-și vândă legumele din grădină pentru a putea crea condiții adecvate pentru mamă, care urmează să nască.

"Casa Maria" a fost realizată exclusiv din donații și este aproape gata. "Am început acum doi ani să lucrăm la acest adăpost. Totul este făcut din donații și este aproape finalizat. Practic, am refăcut o casă veche, care nu a mai fost locuită de 20-30 de ani. Am cam terminat, mai avem de echipat o bucătărie și de rezolvat problema apei calde. Restul le facem pe parcurs", a declarat Cristina Lia, inițiatoarea proiectului.

Inițiatoarea acestui proiect social a fost nevoită să vândă toată producția din grădină pentru a strânge bani pentru un panou solar necesar pentru apa caldă. "Până acum nu am vândut nimic, mereu am donat, dar acum nu am avut ce să fac. Când prășeam roșiile, nu mi-a trecut nici o clipă prin cap că ele mă vor ajuta la 'Casa Maria', să cumpăr un panou solar presurizat. Mai am circa 50 kg de roșii și 5 verze; nu îmi vine să cred că am vândut aproape tot în 2 ore. Am reușit să strâng 1.400 de lei", a mai spus Cristina Lia.

Persoanele care vor ajunge la "Casa Maria" se vor putea adăposti aici gratuit. O femeie greu încercată de soartă este deja aici și se pregătește să aducă pe lume un copil.

"Avem deja o beneficiară și, de aceea, suntem puțin presați să terminăm. Este o femeie de 38 de ani, însărcinată, care a fost bătută de soț, a ajuns la spital și după câteva zile a fost aruncată în stradă. Cineva a găsit-o în gară și a dus-o la o mănăstire, iar de acolo a ajuns la noi. Nu am putut să-i închidem ușa, având în vedere că are o nevoie atât de mare, și de aceea ne zbatem să creăm condițiile minime pentru când apare copilul."
 
 

Galerie foto


Vizualizări: 3,261

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: