Gilortul Cărbunești a perfectat ultimul transfer
Gilortul Târgu Cărbunești a mai făcut un transfer în ultima zi de mercato. Perioada de transferuri de vară pentru sezonul 2024-2025 s-a încheiat pe data de 9 septembrie 2024.
Gilortul a anunțat că, în ultima zi de transferuri, l-a legitimat pe Marius-Constantin Miruță.
„Marius Miruță s-a născut la data de 21.05.2006, la Bumbești-Jiu.
Proaspătul jucător al Gilortului este foarte talentat și poate evolua pe posturile de mijlocaș lateral stânga/dreapta și atacant”, a anunțat Gilortul în comunicatul oficial.
Marius Miruță a fost legitimat la Pandurii Târgu Jiu, LPS Târgu Jiu și FCSB. Pentru Pandurii a jucat la grupele de copii iar în timpul cât a evoluat la LPS Târgu Jiu a câștigat Campionatul Național U13 alături de actualul coleg, portarul Mihai Iuțalîm.
La FCSB, a evoluat pentru echipele U18, U19 și FCSB 2 și a participat și la acțiuni ale echipelor naționale ale Romaniei U16 și U17, mai anunță clubul în mesajul de Bun venit adresat lui Marius Miruță