După meciul cu ACS Viitorul Târgu Jiu, Corvinul va juca și restanțele din Liga 2!
Federația Română de Fotbal a stabilit datele de disputare pentru cele trei partide restante pe care Corvinul Hunedoara le are de jucat. Acestea au fost programate în mai multe săptămâni dar după meciul de sâmbătă pe care Corvinul îl are de disputat cu ACS Viitorul Târgu Jiu în campionat.
ACS Viitorul Târgu Jiu, echipa care s-a înființat la Vâlcea și joacă la Severin, va evolua sâmbătă din nou în fața celor de la Corvinul. Hunedorenii, care au făcut senzație în fotbalul românesc jucând în cupele europene fără să fi promovat în prima ligă, au trecut deja de ACS Viitorul, în meciul din Cupa României de unde au eliminat echipa susținută de Nicolae Sarcină. Acum cele două echipe se vor duela la Severin, de această dată în campionatul Ligii 2.
Meciurile celor de la Corvinul cu CSC 1599 Șelimbăr, Unirea Ungheni și CS Afumați au fost amânate de FRF pentru a ajuta sprijini echipa lui Florin Maxim în demersurile de a ajunge în Liga 1, însă aceasta nu are drept de promovare nici în acest sezon.
Corvinul a disputat două meciuri în Liga 2 și se află pe locul 21, cu un singur punct, la fel ca și ACS Viitorul Târgu Jiu care se află pe locul 22, ultimul din Liga 2.
Meciul dintre Corvinul și CSC 1599 Șelimbăr, din prima etapă, a fost stabilit pentru data de 18 septembrie, de la ora 17:00. Partida se va disputa între etapele 6 și 7. Restanța cu Unirea Ungheni (deplasare), din etapa 2, a fost programată pentru data de 25 septembrie, de la ora 17:00. Meciul va avea loc între etape 7 și 8.
Partida cu CS Afumați (pe teren propriu), din etapa 3, se va disputa pe 6 noiembrie, de la ora 14:00, între etapele 12 și 13.
Corvinul a menționat că orele de start pot suferi modificări, la cererea deţinătorului de drepturi TV.