Fotografie emoționantă! Cine este "sora" lui Cronco, celebra cioară de companie
Cronco, cioara salvată de o familie de tineri din județul Gorj, și care a devenit cunoscută în întreaga țară, are o "soră" alături de care își petrece timpul. Dezvăluirea a fost făcută într-o postare chiar pe pagina de Facebook a pasărei, numită sugestiv "Cronco cioara de companie".
O coțofană este "sora" lui Cronco! La rândul ei, coțofana a fost salvată de aceeași familie, tot în perioada în care a fost găsită și cioara ranită.
"Cronco și "sora" lui. După ce l-am găsit pe Cronco, la câteva zile distanță am găsit si o coțofană. Domnul Cronco nu s-a făcut niciodată bine la aripa ruptă și bineînțeles a rămas cu noi iar restul e istorie dar "domnișoara coțofana" s-a făcut bine si am eliberat-o. Desigur că a rămas atașată de noi si tot pe lângă casă s-a învârtit. Mai târziu ne-am dat seama că și-a făcut cuib în spatele grădinii noastre și a avut și câteva "mini coțofene" :) acum toate îl vizitează pe Cronco zilnic in voliera lui si se joacă împreună ore întregi. Următoarea postare o sa fie cu dânșii în prezent", se arată într-o postare pe pagina de Facebook Cronco cioara de companie.