Elevii de la CNET, scoşi la protest de profesorii lor
Zeci de elevi de la Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” au protestat vineri în curtea unității școlare alături de profesorii din unitate. Copiii au ieşit în număr foarte mare în curtea liceului, însă fără a cunoaşte motivul acţiunii. Profesorii au comentat că la un astfel de protest nu ar fi trebuit să fie implicaţi elevii, cu atât mai mult cu cât nici Inspectoratul Școlar Judeţean Gorj nu fusese anunţat cu privire la această acţiune.
Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ a organizat vineri un protest paşnic în curtea liceului ”Ecaterina Teodoroiu”, protest la care au participat deopotrivă profesori şi elevi. Acţiunea a avut loc în semn de protest împotriva actualei legi a educaţiei. Copiii nu au ştiut însă că participă la un protest, ci mai degrabă la un careu. ”Sincer, nu ştiu. Ni s-a spus să ieşim în curte. Nu știu, probabil careu”, au spus elevii. Unii profesori nu au ştiut nici ei că la această acţiune ar urma să participe şi elevi. ”Am protestat împotriva condiţiilor grele în care se desfăşoară procesul educaţional în România. Se pare că și acei 6% promişi vor rămâne exclusiv pe hârtie şi nu se vor aplica în parte, iar în al doilea rând pentru că educația a fost ignorată constant în condițiile în care, ca în orice țară civilizată, ar trebui să reprezinte prioritate națională. Am ajuns un domeniu în care banii sunt trimiși în limita nevoii, nu în limita bugetului”, a spus Mirela Vijulie, profesor.
Sindicaliștii susțin că elevii au fost informați cu privire la acțiune, însă este posibil ca o parte din ei să nu fi fost prezenți în sală. Oricum, susțin faptul că și elevii sunt nemulțuimiți de actuala programă școlară. ”Este vorba de programele școlare care sunt supra-încărcate și în același timp pregătirea pe care o primesc copiii în învățământul preuniversitar, cu aceste meserii rămân șomeri. Meseriile în care se pregătesc ei nu au căutare în județul Gorj”, a spus Constantin Huică, lider de sindicat.
Ce spune şefa elevilor
Reprezentantul Consiliului Elevilor din cadrul Colegiului Ecaterina spune că acțiunea a fost mediatizată în rândul elevilor și că ei au fost cei care și-au manifestat dorința de a participa. ”Elevii au protestat împotriva condițiilor existente în sistemul de învățământ deoarece unitățile de învățământ nu sunt finanțate corespunzător, iar sălile nu sunt dotate așa cum ar trebui. În același timp, bursele anuale nu sunt acordate și programul este prea încărcat”, a spus Flaviana Iuga, președintele Consiliului Elevilor.
Inspectoratul Școlar Județean susține că acțiunea a fost a sindicatelor și că va cere lămuriri cu privire la participarea elevilor la acțiune. ”Dânsul a spus că nu ne-a anunțat pentru că programul școlar s-a derulat normal, n-a perturbat acest program, prin urmare a considerat că nu este cazul să ne anunțe. Oricum, eu am să merg la cele două școli, pentru că am înțeles că erau și elevi de la Energetic, și o să aflu dacă elevii au dorit să participe la această acțiune”, a spus Dorina Popescu, inspector general adjunct.