Echipa de tineret a CSM Târgu Jiu debutează în deplasare în noul sezon
Campionatul Național de Tineret la handbal feminin, ediția 2024-2025, începe în acest weekend. CSM Târgu Jiu va juca sâmbătă, 14 septembrie, în Bănie, cu SCM U Craiova, meciul fiind programat de la ora 13:00.
Ediția 2024-2025 a Campionatului Național de handbal tineret la feminin va începe în acest weekend. Echipele au fost împărțite în două serii iar CSM Târgu Jiu a fost repartizată în Seria B din care mai fac parte SCM Gloria Buzău, CSM București, CS Rapid București, SCM Universitatea Craiova, HC Dunărea Brăila, CSM Slatina, CS Danubius Călărași și SCM Râmnicu Vâlcea. În Seria A au fost repartizate echipele HC Zalău, CS Măgura Cisnădie, CNE Râmnicu Vâlcea, CSM Iași 2020, CSM Corona Brașov, CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud, CSU de Vest Timișoara.
Tinerele handbaliste de la CSM Târgu Jiu vor avea parte de un sezon foarte intens. Fetele pregătite de Andrei Enache sunt angrenate în două competiții: Campionatul Național de Tineret și Campionatul Național de Junioare 1. În ceea ce privește campionatul echipelor de tineret, CSM Târgu Jiu începe noul sezon cu un meci în deplasare, la Craiova. Andrei Enache consideră că această ediție de campionat este o bună oportunitate pentru elevele sale să facă un sezon bun, care să le propulseze către echipa mare.
”Este un nou început pentru junioarele noastre, care vor fi angrenate în două competiții în acest sezon. Îmi doresc un sezon în care să se vadă progresul tinerelor noastre handbaliste, pentru că este momentul în care jucătoarele cu potențial să facă pasul în față. De asemenea îmi doresc să avem un an în care să fim feriți de accidentări, pentru a încerca să atingem potențialul maxim. Sper să începem cu dreptul la Craiova”, a declarat înainte de debutul noului sezon la tineret, antrenorul Andrei Enache.
În primul meci pe teren propriu, în etapa a 2-a, pe 21 septembrie, gorjencele vor juca cu Dunărea Brăila.
LOT CSM TÂRGU JIU TINERET: Daria Dumitru, Raluca Chiriac, Rebeca Rasoveanu, Ioana Nicula, Minodora Ancuța, Alesia Cismașu, Cristina Chirea, Vanesa Podărița, Ștefania Grecu, Ștefania Bușe, Consuela Ciobanu, Rebeca Sucalescu, Luisa Cergă.
CAMPIONATUL NAȚIONAL DE TINERET
EDIȚIA 2024-2025
ETAPA 1
CRAIOVA, SALA ”ION CONSTANTINESCU”
SÂMBĂTĂ 14 SEPTEMBRIE ORA 13.00
SCM U CRAIOVA – CSM TÂRGU JIU