Dorel de la stadion vrea dosar penal

Modernizarea stadionului din Târgu Jiu a costat 20 de milioane de euro şi, când a fost gata, s-a ajuns la concluzia că nu este funcţional. Guvernanţii ne-au perpelit cam un an, au spus că ar mai fi de făcut lucrări de vreo două milioane de euro. Asta este, unde s-a dus mia, se duce şi suta, zice o veche vorbă românească. Până la urmă nu este vorba de două milioane de euro, nici de patru cum s-a vehiculat ulterior, ci de cinci milioane de euro. Măi, oameni buni, sunteţi duşi cu capul? Nu vă stă bine în libertate?

Ca să fie siguri că se duc la puşcărie, ăştia de la Ministerul Dezvoltării au scris în nota de fundamentare că stadionul din Târgu Jiu este finalizat 100%, dar mai trebuie cinci milioane de euro să fie funcţional! Explică acolo că au făcut canalizarea pluvială către bulevard, apoi au aflat că trebuie să o facă spre Jiu. Că şi reţelele de apă trebuie conectate în altă parte decât scria în proiectul iniţial. Că hotelul vechi, încorporat în stadion, era cam strâmb, şi atunci au mai ajustat tribuna pe ici, pe colo. Că au crezut că pot păstra pista de atletism, pentru care doar ce se cheltuiseră 150.000 de euro înainte se bage stadionul în modernizare. Apoi au aflat că trebuie să facă o pistă cu şase culoare de alergare, ca să poată fi omologată pentru competiţii. Mă uit la fotografii, număr, actuala pistă are şase culoare de alergare. Mă uit în nota de fundamentare, scrie că are cinci şi le mai trebuie bani să o facă pe a şasea. Cel mai probabil băieţii vor să deconteze lucrări deja făcute.

Acum ce să zici, din ăia 20 de milioane de euro care s-au dat iniţial poate şi-au luat alţii partea. Ăştia de acum să nu se aleagă cu nimic, doar cu tăiatul panglicii? Parcă nu se face.

Dorel de la stadion, care face şi desface, probabil că vrea dosar penal, dar nu este niciun procuror care să îi audă strigătul disperat. Vă daţi seama, au băgat 20 de milioane de euro şi nu i-a întrebat nimeni de ce nu au deschis stadionul. Au spus că mai bagă două, niciun procuror nu s-a sesizat. Au zis patru. Tăcere. Hai mă să luăm cinci milioane, că oricum în ţara asta facem ce vrem. Cam asta este filosofia guvernului PSD-ALDE. O reţetă verificată cu multe alte lucrări, mai ales în anii preelectorali. Mai ţineţi minte povestea cu heliportul de la Târgu Jiu, care a costat o sută de mii de euro? Doar ca să facă o platformă pe care au desenat un semn pentru aterizare. Văzând că ţine şmecheria, au mai cerut încă 600.000 de euro ca să îi pună nişte becuri, să poată ateriza elicopterele noaptea. Cumva, atunci s-au speriat şi nu au mers până la capăt. Acum nu au nicio piedică.

Vizualizări: 874

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: