Directoarea grădiniţei „Eminescu“ scrie cărţi pentru preşcolarii din ţară

Ileana Lastovieţchi, directorul Grădiniţei “Mihai Eminescu”, scrie cărţi pentru preşcolari. Poeziile şi desenele sale sunt învăţate, respectiv colorate, de sute şi chiar mii de copii din întreaga ţară. De peste 30 de ani lucrează cu micuţii şi spune că în preajma lor nu poţi să fi niciodată trist. De-a lungul carierei sale a reuşit de multe ori să alunge durerea unor copii afectaţi de divorţul părinţilor, cea mai mare satisfacţie a sa fiind atunci când după o lacrimă căzută pe obrazul lor apare un zâmbet.

Ileana Lastovieţchi, directorul Grădiniţei “Mihai Eminescu”, a dedicat copiilor mai mult de jumătate din viaţă. De-a lungul a 33 de ani de activitate a învăţat să se bucure şi să sufere alături de micuţi. Deşi munca de educator este foarte obositoare şi necesită multă răbdare, Ileana Lastovieţchi nu se plânge niciodată, ba din contră spune că micuţii o îi transmit energie pozitivă. “Copiii îţi transmit energie pozitivă. Ei nu-ţi dau voie să fii trist. Învăţământul preşcolar este acea treaptă în care într-adevăr ne bucurăm de rezultate. Când vin pentru prima dată la grădiniţă sunt disperaţi, se simt abandonaţi deoarece se produce aceea ruptură de familie. Ţinând cont că aici copiii mănâncă şi dorm am încercat mereu să apropiem grădiniţa de mediul familial. Ducem o luptă foarte mare atunci când copiii vin prima dată la grădiniţă şi rămân plâng. Până a-i face să vină aici cu drag este foarte mult de muncă. Cea mai mare bucurie pentru educator este aceea când după lacrimile unui copil vede că-i apare zâmbetul pe buze”, a declarat Ileana Lastovieţchi.

Preocupată de psihologia copiilor

Ileana Lastovieţchi este preocupată în permanenţă de psihologia copiilor şi citeşte foarte multă lectură de specialitate. La nivelul grădiniţei “Mihai Eminescu” se organizează periodic întâlniri cu părinţii, scopul acestora fiind acela de a evita ca micuţii să fie expuşi necazurilor familiale. “I-am rugat pe părinţi să ne comunice dacă sunt probleme în familie pentru a ştii cum să-i abordăm pe copii. Cei mai afectaţi sunt micuţii atunci când se despart părinţi. Indiferent cât ne-am strădui copilul observăm că ceva nu este în regulă. Chiar dacă sunt mici, ei fac comparaţii şi îşi dau foarte repede seama că după un alt copil vin amândoi părinţii, iar după el decât unul. Fiecare părinte ar trebui să-şi dea seama că pentru orice schimbare pe plan familial copilul său va avea de suferit”, a precizat Ileana Lastovieţchi.

Cărţi citite de mii de copii

Deşi stă la serviciu aproximativ 10 ore pe zi, puţinul timp liber şi-l dedică tot copiilor. Directorul Grădiniţei “Mihai Eminescu” scrie poezii şi face desene pentru preşcolari. Atât cărţile sale de poezii cât şi cele de colorat sunt folosite ca materiale auxiliare de către  educatorii din toată ţara. Cărţi precum “Alfabetul vesel”, “Educaţie pentru societate”, “Micul meu...Abecedar“ îi pregătesc pe preşcolari pentru treapta următoare de învăţământ. “Timpul liber mi-l petrec tot pentru grădiniţă. Fac o pauză tot prin muncă deoarece mă relaxează. Nu simt deloc oboseala pentru că tot ceea ce fac, fac cu multă plăcere şi dăruire. Îmi place foarte mult creaţia literară, pictura şi grafica, pe care de altfel le şi folosesc în cărţile mele. Îmi place să cred că toate materiale auxiliare realizate de mine vin foarte mult în sprijinul colegilor mei”, a declarat Ileana Lastovieţchi.

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: