Hoară finanţează 60 de proiecte anul acesta în Gorj
Aproape 30 de localităţi din Gorj vor beneficia anul acesta de proiecte în valoare de sute de milioane finanţate de Agenţia Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale, proiecte ce au ca termen de finalizare 31 noiembrie 2011. Proiectele au fost realizate de grupuri de câte 10 cetăţeni din Gorj care locuiesc în zonele care au fost afectate de-a lungul timpului de activităţi miniere. În Gorj au fost aprobate spre finanţare 60 de proiecte ce vizează construirea de centre de bătrâni, grădiniţe, locuri de joacă sau terenuri de sport. Marcel Hoară va semna azi finanţările acestor proiecte
Nu mai puţin de 82 de proiecte au fost depuse anul acesta prin schema de granturi mici din cadrul Programului de Regenerare Socio-Economică al ARDDZI. În Gorj au fost aprobate spre finanţare 60 dintre ele, majoritatea optând pentru suma maximă de finanţare în valoare de 60.000 de lei. Potrivit preşedintelui ARDDZI, Marcel Hoară, proiectele au fost întocmite de grupuri de iniţiativă locală formate din câte 10 cetăţeni ce şi-au propus în special crearea de spaţii de joacă pentru copii, terenuri de sport, centre pentru bătrâni, podeţe şi poduri. „Fiecare grup are câte un lider care primeşte banii în cont. Banii sunt viraţi de agenţie în mai multe etape. Majoritatea grupurilor de iniţiativă au optat pentru suma maximă de 60.000 de lei. Schema de grant se referă la desfăşurarea de activităţi comunitare propuse spre finanţare de grupurile de iniţiativă şi nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că unele proiecte se referă la încurajarea tradiţiilor şi meşteşugurilor”, a declarat Marcel Hoară, preşedintele ARDDZI.
Finanţările, semnate azi
Printre localităţile care se vor bucura anul acesta de aceste proiecte se numără Turceni, Mătăsari, Bolboşi, Glogova, Roşia de Amaradia şi multe altele. Semnarea acordurilor de grant în ceea ce priveşte aceste proiecte are loc astăzi, începând cu ora 14.00 la Prefectura Gorj. „Aici vor participa toate grupurile de iniţiativă. Acestea au obligaţia să demareze lucrările imediat ce primesc finanţarea sau cel mai târziu după rectificarea bugetară. Eu, personal, am impus ca termenul de finalizare al lucrărilor să fie 31.11.2011 cu posibilitatea de a fi prelungit. Alte 70 de proiecte de acest gen sunt deja finalizate în Gorj şi mă bucur foarte mult să vad că schema a prins foarte bine în rândul comunităţilor locale”, a adăugat Marcel Hoară.