I-am așteptat prea mult pe americani ca să nu luăm tot de la ei, odată ajunși. Am luat mâncarea și colesterolul care a venit cu ea, băutura și zahărul, moda și blugii și, mai ales, am luat filmele și idioții. Ah, idioții! Idioții din cultura americană sunt adorabili. Mulți oameni de peste ocean își urăsc țara pentru acest cult al idioților simpatici. Ideea că săracii cu duhul sunt fericiți și că ignoranța aduce izbăvire nu se pupă deloc cu visul american care te-ndeamnă la muncă, responsabilitate și viziune. Dar, la naiba, eu cred că idioții sunt cel mai bun lucru pe care l-am luat de la ei. Să ne gândim un pic.

Lennie. Idiotul originar al secolului XX, din cel mai sentimental roman despre marea criză al lui John Steinbeck – Șoareci și oameni. Ecranizat superb în 1992, cu John Malkovich în rolul lui Lennie. Lennnie e un uriaș retardat. Iubește animalele atât de mult încât le omoară mângâindu-le și face tot ce-i spune prietenul lui George, fără de care, probabil, n-ar supraviețui. Lennie nu știe ce-i ăla vis american. Visul lui e să aibă iepuri. Așa cum visul tău e să recitești cartea și să revezi filmul.

Forrest Gump. Ecranizarea lui Robert Zemeckis după romanul care nu a făcut multă vâlvă al lui Winston Groom i-a cucerit pe toți cu personajul principal: un dobitoc inimos incapabil să facă rău. Forrest trece prin viață (și, odată cu ea, prin istoria Americii) fără să știe ce i se întâmplă. Întrebat, la un moment dat, dacă l-a găsit pe Iisus, Forrest răspunde candid: „N-am știut că trebuie să-l caut, domnule”. Oricât ar urî americanii chestia asta, Forrest este și va rămâne unul dintre eroii lor tipici.

Raymond Babbit, by Dustin Hoffman. OK, rog ONG-urile să se abțină. Știu că Rain Man nu e idiot, ci autist. Mă rog. Cert e că publicul l-a adorat pentru că a văzut în el un idiot. Unul atât de adorabil încât lumea aproape că nu-și mai amintește că celălalt rol principal e jucat de Tom Cruise. Filmul e la fel ca primele două: motivul drumului și al prostănacului. Rețeta sigură. Atât de sigură încât nu poți să-i reziști chiar dacă știi ce se întâmplă și cum se așteaptă regizorul să reacționezi la ea.

Dar parcă doar ei pot?

Noi îl avem pe Rareș Bogdan. Rareș Bogdan face emisiuni la TV și se crede inteligent, ca orice prost suprem. Știu, pare surprinzător că, dintr-o țară plină de idioți, l-am ales tocmai pe acest idiot destul de anonim și în general benign. Dar am ales unul din presă ca să vă atrag atenția asupra unui fenomen: idioțenia unei țări se poate trata dacă există un grup de oameni care o denunță. O instanță morală și civică suficient de onorabilă, de respectabilă și de decentă încât să poată să schimbe tendința. Acea instanță poate fi (de obicei este) mass media. Nu și la noi, însă, pentru că și presa a ajuns să fie acaparată de idioți. Și de hoți. Și de securiști. Și de șpăgari. Și de incompetenți. Și completați voi cu toată gama de calități. Cineva trebuie să-și asume, la un moment dat, cu un curaj care poate friza inconștiența, rolul de a denunța idioții și idioțenia și de a spune, finalmente: „nu, bă; așa nu se mai poate!”.