Decizie pentru primarul care vrea să iasă din pușcărie
Fostul primar din Bumbești-Pițic, condamnat cu executare într-un dosar de fraudă cu fonduri europene, nu va ieși din pușcărie. Michy Nioață a cerut să fie liberat condiționat, dar instanța i-a respins cererea.
„Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul Nioaţă Michy, în prezent deţinut în Penitenciarul Tg-Jiu. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, a decis, pe 1 martie, Judecătoria Târgu Jiu.
Cererea a fost formulată la niciun an de la încarcerarea fostului edil. Nioață a fost condamnat la 2 ani și 3 luni de închisoare și se află în pușcărie de la sfârșitul lunii aprilie a anului trecut.
Primarul este acuzat că ar fi folosit documente și declarații false ca să primească subvenții pentru o fermă de vaci care exista doar pe hârtie.
În total, ar fi luat de la Uniunea Europeană 40 de mii de euro, bani pe care trebuie să-i returneze.