Primește diurna la zece ani de la revenirea din Afganistan
Un ofițer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj a obținut în instanță diurna în valută pentru participarea, în urmă cu 10 ani, la o misiune internațională NATO de menținere a păcii.
Jandarmul gorjean s-a ocupat atunci de pregătirea forțelor de poliție afgane.
Diurna pentru misiuni externe a fost stabilită încă din 2004 printr-o hotărâre de guvern, în valoare de 40 de dolari/zi, dar mulți nu au știut despre existența ei.
Gorjeanul a deschis abia anul trecut proces în instanță, solicitând diurna retroactiv.
„Admite cererea. Obligă pârâții la plata către reclamant a diurnei în valută prevăzută de H.G.1086/2004 pentru participarea reclamantului la misiunea de pregătire a forțelor de poliție afgane NATO-Training Mission Afganistan, în perioada 04.11.2011-25.05.2012, sumele cuvenite urmând a fi actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale, începând cu data scadenței acestora până la data plății efective. Obligă pârâții la plata către reclamant a costurilor pentru facilitarea legăturilor cu familia și recreere (...) sumele cuvenite urmând a fi actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale, începând cu data scadenței acestora până la data plății efective”, a decis, luni, Tribunalul Gorj.
Sentința nu este definitivă, însă este executorie. La nivel național sunt sute de polițiști și jandarmi care au participat la misiuni în zone de conflict și care nu au beneficiat de această diurnă.
Ministerul de Interne a susţinut că de fapt e vina veteranilor că nu au ştiut ce drepturi au şi nu le-au revendicat mai devreme.