De ce nu poate fi demis Directoratul Complexului Oltenia
Degeaba ne-a tras de urechi Comisia Europeană în privința selecției de la vârful Complexului Energetic Oltenia. Actualul Directorat nu poate fi schimbat decât dacă își dă demisia. În cazul în care e demis, compania trebuie să le plătească directorilor salariile până la finalul mandatului. O spune legea, subliniază Gabriel Giorgi, fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei.
Comisia Europeană a transmis că a identificat influențe politice în procedura de selecție, dar și conflicte de interese. Cu toate acestea, șefii Complexului nu pot fi schimbați prea ușor, după cum a explicat Gabriel Giorgi, fost supraveghetor al companiei și acum director al Medservmin, companie aflată în subordinea Complexului Energetic Oltenia.
“Comisia Europeană a indicat neregulile. Greșeala poate fi îndreptată, dar să demiți conducerea nu poți să faci. Comisia asta spune, că trebuie făcute noi selecții, că nu s-au respectat pașii când s-au făcut selecțiile respective, dar nu poți să demiți conducerea. În cazul în care conducerea își depune demisia, așa așa poți face noi selecții”, a declarat Giorgi.
Acesta a explicat de ce ar fi costisitor pentru companie să demită Directoratul. „Te apuci și demiți și o să câștige în instanță toți și banii respectivi trebuie plătiți până la sfârșitul mandatului. Au un contract de mandat încheiat pe patru ani. Nu e ilegal. Doar instanța poate să spună dacă e ilegal. Există vreo decizie că persoana respectivă a fost pusă ilegal în funcție? Nu! E doar o indicație dată de Comisia Europeană care nu e instanță de judecată. În consecință, ca să poți să demiți o persoană, ordonanța 109 spune că dacă o demiți, trebuie să-i plătești salariile până la finalul mandatului. Banii respectivi trebuie să-i recuperezi de la cineva”, a mai adăugat Gabriel Giorgi, într-o emisiune la Radio Infinit.
Într-un document transmis autorităților române, Comisia Europeană susține că nu există proceduri de selecție competitive și transparente la numirile în consiliile de administrație ale multor companii de stat de la noi. Oficialii de la Bruxelles menționează, printre altele, faptul că anunțurile cu privire la scoaterea posturilor la concurs sunt publicate în ziare în locuri mai puțin vizibile; că deja s-a constat că în unele cazuri candidații aveau relații cu membrii comitetului de selecție, ceea ce ridică suspiciuni de conflict de interese și influențe politice.
Ce a transmis CE despre problemele de la Complexul Oltenia: "În cazul CE Oltenia, există o suprapunere între trei membri ai comitetului de nominalizare și remunerare și candidații selectați care au fost numiți în cele din urmă în consiliul de supraveghere. În plus, unul dintre membrii consiliului de supraveghere a fost numit fără a fi supus procesului de selecție. Deși România susține că acest membru a fost nominalizat și numit de către acționarul minoritar, pe baza informațiilor și a probelor disponibile, Comisia nu a putut concluziona că acționarii minoritari se bucură de dreptul de a numi membrii consiliului de administrație în temeiul legislației române.
România nu a furnizat niciun element de probă care să acorde acționarilor minoritari dreptul de a nominaliza și de a numi un reprezentant în consiliul de administrație. În plus, în cadrul procesului de selecție a consiliului de administrație, doi candidați care au făcut parte anterior din consiliul de administrație – implicați în selectarea și contractarea expertului independent – au fost (re)numiți în noul consiliu de administrație, fiind selectați de expertul independent".