Sigur, dacă citești doar titlul știrii că Ministrul Turismului vrea să înlocuiască logo-ul de țară (momentan o frunză, moștenire de la Udrea, care și-a dat frunza jos de mult între timp) cu o oaie, s-ar putea să râzi și să crezi că e o glumă. Ba chiar îți va veni greu să crezi și dacă citești textul, din care afli că, pe bune, Ministrul Turismului vrea să pună o oaie în logo-ul de țară, pentru a construi imaginea țării în jurul Mioriței, spune el. Abia a doua sau chiar a treia oară când citești te prinzi că e pe bune. Și apoi, tot gândindu-te, realizezi că e chiar o idee potrivită. Nu din cauza bazaconiei cu Miorița, ce-i drept.

Pentru mine, oaia ar trebui făcut chiar simbol electoral. Pentru că electoratul român e unul format din ciobani. Sigur, nedreptățim această onorabilă categorie profesională atunci când folosim invectivul „ciobani”, fără legătură cu cei care chiar au grijă de oi. În România, „ciobanii” pot fi și matematicieni reputați și șefi de partid, așa cum o demonstrează cu orice ocazie Nicușor Dan, cioban adevărat în cuget și simțiri. Ciobanul român tipic, nu ăla de la oi, ci ăla condus de politiceni care pun oile în logo-uri, e retrograd, ușor de convins, citește puțin (un studiu recent spune că doar 2,8% dintre români citesc măcar o carte pe lună, și probabil majoritatea ălora minte), nu prea iese la vot decât atunci când are un interes meschin, e homofob, e circumspect cu știința și foarte tolerant cu superstițiile de tot felul, e ușor de manipulat și de trimis pe calea greșită, dar foarte greu de adus pe cea dreaptă. Ciobanul român acceptă realitatea că politicienii îl fură și-l umilesc cu seninătatea cu care cel din Miorița își acceptă moartea. Un popor moale și ușor de călcat în picioare, asta ne propune Ministrul Turismului să fim, indirect, prin această schimbare a brandului de țară, și e de înțeles de ce-și dorește să fim așa.

Sigur, suntem și un popor de nebuni frumoși. Ca de pildă nebunul frumos Petre Daea, care a sintetizat perfect: „Oaia este o statuie vie. Lângă oaie poți să găsești o frunză, dar lângă frunză nu poți să găsești o oaie.” Cu excepția, desigur, a cazului în care lângă acea frunză, în particular, e oaia lângă care spunea tot dumnealui că poți găsi respectiva frunză, dar haideți să nu intrăm în detalii logice meschine care strică frumusețe de argumentație. La ce a spus Petre Daea am de obiectat un singur lucru: lângă oaie găsești mai degrabă o iarbă decât o frunză. Mai ales lângă oaia tânără, adormită, mulțumită, fără nerv. Și fix Daea, aș zice, nu iese oaia la vot.