Ana are 22 de ani, dar și-a petrecut cea mai mare parte a vieții de adult în spital. În spitalul de arși, mai exact, unde a stat internată în total peste 2 ani, timp în care a făcut 70 de operații, toate la același picior.

E greu de stabilit cine e de vină pentru cele 70 de intervenții. Adevăr a grăit acela care a spus că vina colectivă tinde să se disipeze până când nimeni nu mai e vinovat, așa că mă voi abține să spun că de vină e statul, deci noi toți. Concret, e de vină un stafilococ foarte nasol pe care Ana l-a contractat în același spital. Vă amintiți despre Spitalul de Arși, bănuiesc, ajuns celebru pe plan național după Colectiv. Nu era (acum lucrurile s-au îmbunătățit considerabil) cel mai igienic spital, asta e clar. Dar, acum cel puțin, doctorii și asistentele sunt foarte profesioniști și chiar foarte amabili. Când Ana s-a externat în sfârșit, ieri, asistentele plângeau de bucurie și emoție, poate și un pic de tristețe că s-ar putea să n-o mai revadă.

Ana a plecat în cârje la gară, de unde a luat trenul către Focșani. Nu le-a zis părinților ei că va fi externată, ca să nu se deranjeze ei să vină cu mașina după ea. Așa e Ana. I s-a părut firesc.

Ana era nu doar pacient, ci și vedeta spitalului. Avea mereu noptiera plină de cadouri din partea tuturor, doctor, asistente sau pacienți. Și asta pentru că Ana este un om extraordinar de bun. Aproape că nu a existat pacient care să fi suferit (și au fost sute, cât a stat ea pe-acolo, dacă nu mii) în spitalul ăla pe care Ana să nu-l fi ținut în brațe când a suferit. Sau să nu-l fi consolat măcar cu o vorbă bună. Sau să nu-l fi întrebat dacă-l poate ajuta cumva. Sau să nu-i fi oferit ceva al ei, fie că e un simplu Nurofen sau ajutor cu ceva mai complicat.

Doar în ultimele trei zile, Ana a avut colege de salon o bătrână căreia i-a fost amputat un picior și o femeie de vreo 35-40 căreia i se amputaseră toate degetele, în urma unui accident de muncă. Amândouă au râs la doar câteva ore după operații, datorită Anei. „Nu mai plângeți, trece, o să aveți un cadru din ăla colorat și să puteți merge unde vreți și o să fiți sănătoasă!”, îi zice Ana bătrânei care plânge încetișor la pieptul ei. Și plânsul încetează.

În spitalele din România sunt, cred, sute de Ane care iau stafilococi din cauza mizeriei și-a corupției unui stat pe care nu vrem să-l facem bine. Sute de Ane care poate nu sunt atât de norocoase ca Ana a noastră și nu se mai întorc acasă niciodată. Sute de Ane care ar fi putut consola mii de băbuțe disperate, dar nu mai sunt aici, pe Pământ, să o facă. Gândiți-vă la ele data viitoare când votați. De fapt, gândiți-vă la ele oricând, cât mai mult. Cred că ne vom face cu toții bine dacă o avem în considerare pe Ana înainte de orice decizie importantă din viață.