Cu gândul doar la victorie în partida cu Știința

CSM Târgu Jiu joacă, la mijlocul acestei săptămâni, pe teren propriu, cu Știința București, într-un meci care contează pentru etapa a 16-a din Liga Florilor Mol. Partida este programată miercuri seara și va începe la ora 18:00. 

Handbalistele pregătite de Liviu Andrieș și Andrei Enache sunt hotărâte să-și treacă în cont un nou succes în campionat, extrem de important în lupta pentru o clasare cât mai bună la finalul acestui sezon. Victoria este singura opțiune pentru gruparea gorjeană în confruntarea cu ultima clasată. 

„Suporterii gorjeni sunt așteptați alături de echipă și la acest meci, extrem de important. În lupta pentru îndeplinirea obiectivului din competiția internă, CSM Târgu Jiu are nevoie de sprijinul fanilor. S-au pus în vânzare biletele pentru partida cu CSU Știința București, contând pentru etapa a 16-a a Ligii Florilor. Tichetele online pot fi achiziționate accesând următorul link https://www.blt.ro/csm-targu-jiu-csu-stiinta-bucuresti-handbal-feminin.html”, a anunțat clubul primăriei pe site-ul oficial. 

Acesta este ultimul meci înainte de plecarea spre Malaga, pentru o nouă confruntare europeană.

Vizualizări: 493

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: