Bazin de înot și centru de recreere într-un oraș din Gorj

Autoritățile locale din Bumbești-Jiu au demarat un proiect îndrăzneț pentru tinerii din oraș. Prin Campania Națională de Investiții, aici va fi realizat un bazin de înot închis, situat în curtea fostei școli de jandarmi din localitate, iar pavilionul administrativ și centrala termină vor fi transformate în centru pentru recreere.
"Pentru realizarea bazinul de înot închis noi am predat deja amplasamentul Companie Naționale de Investiții, lucrare care se ridică la aproximativ 20.000.000 de lei. De asemenea în imediata apropiere a acestui bazin se va face și un centru de recreere și de petrecere a timpului liber, investiție care a fost estimată la aproximativ 5.000.000 de euro. Noi că și unitatea administrativ teritoriala lucrăm acum la curățirea zonei de vegetație și ne obligăm să asigurăm toate unitățile", a spus primarul Constantin Bobaru.
De precizat este faptul că în Bumbești-Jiu se lucrează în acest moment și la realizarea unui centru de reabilitare neuropsihiatrie și a unei saline artificiale în cadrul acestui centru. Investiția este realizată în satul Curtișoara într-o școală veche închisă în urmă cu ani buni care va fi reabilitată, modernizată și dotată cu toate cele necesare.
Vizualizări: 2,030
Distribuie Trimite pe WhatsApp