Atac devastator după arbitrajul de la CFR Cluj - Universitatea Craiova!

Antrenorul Mirel Rădoi a lansat un atac dur după arbitrajul lui Andrei Chivulete din CFR Cluj – Universitatea Craiova 2-0. Tehnicianul a spus că gazdele și-au luat toate măsurile.

Universitatea Craiova a suferit prima înfrângere în actuala ediție a play-off-ului Superligii, 0-2 în deplasare cu CFR Cluj, după 3-0 acasă cu U Cluj și 2-1 în Giulești.

A fost al doilea succes al celor de la CFR în fața formației oltene în decurs de câteva zile, după ce pe 3 aprilie se impunea cu 5-3 la loviturile de departajare (1-1 după prelungiri) îăn sferturile de finală ale Cupei României. Formația lui Dan Petrescu a marcat ambele goluri în prima repriză, prin Kamara (22) și Korenica (44).

 „O săptămână urâtă la Cluj. Trebuie să acceptăm că CFR a fost mai bună, dacă noi nu am reușit să-i marcăm gol în două meciuri. Trebuie să acceptăm câteodată că avem limitele noastre, iar în seara asta le-am arătat. 

Lucrurile sunt simple în seara asta. Am simțit din primele minute că nu avem șanse. Echipele astea mari își iau toate măsurile ca să fie sigure că nu poți câștiga acolo. De unde am știut? Am jucat și eu hochei și baschet câțiva ani.

Nu sunt supărat pe Safira. Era o chestiune de timp până când cineva va lua roșu. Eu nu am vorbit de titlu, am vorbit despre fiecare meci în parte. Trebuie să ne vedem toți de treaba noastră. Eu îmi văd de fiecare meci. Dacă ne vom uita la final, s-ar putea să terminăm pe locul 5, de unde am preluat echipa, la două puncte de play-out.

Nu sunt multe lucruri care m-au deranjat, poate disciplina tactică, dar aici e vina mea, că eu aleg jucătorii. N-am ce să le reproșez în momentul ăsta, ăștia am fost, ăștia suntem, trebuie să vedem de acum cum ne ridicăm, pentru că acum suntem căzuți și mental, și fizic. Pentru mine e important cum ne ridicăm.

Nu mai vorbesc despre revanșă, că am vorbit despre revanșă după meciul din Cupă și am văzut ce s-a întâmplat. Îmi pare rău pentru suporteri, că au stat o săptămână cazați aici. Sperăm să ne revanșăm la meciul cu FCSB”, a spus la finalul confruntării Mirel Rădoi, antrenorul Universității Craiova, potrivit Digi Sport.

Vizualizări: 1,321

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: