Castraveți crocanți pentru iarnă, fără sterilizare
Castraveții conservați după această rețetă sunt aromați, gustoși și crocanți. Se pot pune în borcane mari, de 3 sau 5 litri, care nu trebuie sterilizate după ce au fost puși castraveții și marinada.
Această rețetă este potrivită pentru gospodinele care nu iubesc procesul de sterilizare a conservelor. Trebuie totuși să clocotiți capacele și să spălați foarte bine toate ingredientele.
Ingrediente pentru un borcan de 3 litri:
-castraveți, cât cuprinde borcanul;
-2 linguri de zahăr;
-3 linguri pline sau 50 g de sare neiodată;
-4 linguri de oțet 9%;
-6 căței de usturoi;
-10-15 boabe de piper negru;
-3-4 umbrele proaspete de mărar;
-3 frunze tinere de hrean;
-4-5 frunze de vișin.
Un borcan de 3 litri este echivalentul a 2 borcane de 1.5 litri, 3 borcane de 1 litru sau 6 borcane de 500 ml.
Mod de preparare:
Spălați bine castraveții și acoperiți-i cu apă rece, apoi lăsați-i să se hidrateze pe parcursul a 2 ore. Apoi scoateți-i din apă și îndepărtați-le capetele. Dacă ați cules castraveții în ziua conservării, nu mai este necesară hidratarea lor.
Curățați usturoiul și verdețurile și spălați-le foarte bine. Puneți cățeii de usturoi și boabele de piper negru în borcanele bine spălate (nu trebuie sterilizate în prealabil, ci doar spălate cu bicarbonat de sodiu). Adăugați umbelele de mărar și frunzele de vișin, precum și frunzele de hrean. Puneți apoi castraveții în borcan, așezându-i cât mai compact. mpleți borcanele cu apă clocotită și acoperiți-le cu capace sterilizate și lăsați castraveții să se opărească pe parcursul a 15 minute. Scurgeți apa din borcane înapoi în cratiță și dați-o în clocot. Apoi turnați-o iar în borcane, acoperiți-le cu capacele lor și lăsați castraveții să se opărească timp de încă 15 minute.
Scurgeți din nou apa din borcane în cratiță, adăugați sarea și zahărul și amestecați. Aduceți marinada obținută până la punctul de fierbere. Adăugați oțetul în borcane, după care umpleți-le cu marinada fierbinte (cu vârf). Acoperiți-le cu capacele lor și închideți-le ermetic.