CSM Târgu Jiu caută expert pentru secţia de fotbal

Primarul Marcel Romanescu a anunţat că va organiza un concurs pentru postul de expert sportiv la secţia de fotbal pe care urmează să o înfinţeze la CSM Târgu Jiu. Clubul primăriei va selecta apoi antrenorii cu care va colabora la grupele de copii şi juniori ale secţiei de fotbal.  

Primăria Târgu Jiu va avea propria academie de fotbal, fiind vorba de o secţie pe care vrea s-o înființeze primarul Marcel Romanescu la clubul primăriei. Acesta a anunţat că va fi organizat concurs pentru un expert sportiv iar, apoi, vor fi selectați antrenorii care vor colabora cu clubul după modelul secţiei de handbal. „Avem foarte mulţi antrenori de foarte bună calitate la Târgu Jiu şi care, în momentul de faţă, activează pe entităţi private. Aşa cum am procedat la handbal, în momentul în care am reuşit să îi cooptăm în echipă pe Dan Ilieş, Andrei Enache  şi pe Liviu Andrieş, în acelaşi mod vom gândi acest proiect şi la secţia de fotbal”, a precizat edilul care a anunţat că se va organiza un concurs pentru postul de expert sportiv la fotbal după care se vor selecta antrenorii secţiei: „Se va face o selecţie, în urma unui concurs pe postul de expert pe fotbal şi, ulterior, vor fi selectaţi antrenorii care pot să facă performanţă la CSM pe această secţie de fotbal. Ne bazăm în primul rând pe resursa umană de la Târgu Jiu, respectiv pe copii din Târgu Jiu şi pe antrenorii care au putut să facă performanţă în anii trecuţi la cluburile private şi nu numai, pentru că sunt antrenori care şi-au desfăşurat activitatea şi la cluburile de seniori existente pe raza judeţului Gorj”.

Cei mai mulţi antrenori care au făcut performanţă la grupele de copii şi juniori în ultimii ani sunt la clubul Pandurii, acolo unde Primăria Târgu Jiu încă este membru asociat, deşi primarul explica zilele trecute că, din punctul său de vedere, nu mai e asociat la Pandurii.

Vizualizări: 885

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: