Circulaţie închisă pe podul suspendat peste Dunăre

Circulația pe podul suspendat peste Dunăre va fi închisă pe timpul nopții. Această decizie rămâne în vigoare până la sfârșitul lunii noiembrie, a anunțat vineri, 7 iulie 2023, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Podul suspendat peste Dunăre, cel mai important obiectiv de infrastructură din România postrevoluționară, a fost inaugurat joi, 6 iulie 2023, în prezența a numeroase oficialități. Cu toate acestea, obiectivul nu va putea fi folosit pe timpul nopții, până la sfârșitul lunii noiembrie.

Restricțiile sunt necesare pentru demontarea unor macarale de mari dimensiuni.

„Pentru finalizarea lucrărilor auxiliare la podul suspendat, în perioada 17.07.2023-30.11.2023 se va închide traficul pe timpul nopții, de luni până vineri, inclusiv, în intervalul orar 21:00 - 6:00, exceptând zilele de sărbători legale. Astfel, circulația rutieră pe pasaj va fi permisă de sâmbătă, ora 06:00 până luni, ora 21:00”, au transmis reprezentanții CNAIR.

Traficul rutier va fi permis doar prin sensurile giratorii amenajate la intersecțiile cu DJ 221B Vădeni (km 1+180) și cu DN 22B (km 4+530) și deviat pe DN 22 către trecere BAC Smârdan -Brăila. 

Vizualizări: 614

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: