Cine are prioritate pe galben intermitent, pietonul sau mașina!

Cele două culori principale ale semaforului sunt clare, atât pentru pietoni cât și pentru șoferi. La verde ai prioritate de trecere, la roșu ești obligat să stai dar mulți dintre ei nu știu cine are prioritate pe galben intermitent, pietonul sau mașina!

Sunt mai multe situații în care pietonii au prioritate de trecere în raport cu autovehiculele. Dar, asta nu înseamnă că pot traversa indiferent de situație. Pentru că, o obligație atât pentru propria siguranță, cât și legală, este ca pietonii să se asigure înainte de a trece strada chiar și atunci când au prioritate.

Traversarea corectă a străzii se face pe la trecerea de pietoni sau pe la colțul străzii.

„Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic”, se arată în Art. 72 (3) din OUG nr. 195/2002.

Așadar, pietonii sunt obligați să se asigure înainte de a traversa, chiar dacă șoferii sunt obligați să le acorde prioritate. Și nu se pot angaja în traversare decât după ce toate vehiculele s-au oprit pentru a le permite trecerea. 

În cazul în care traversează fără să își ia măsuri de precauție, pietonii riscă nu doar să fie accidentați, ci și să le fie imputate pagubele. „Pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector”, se stabilește prin Art. 72 (4) din legea circulației.

Culoarea verde la semaforul adresat vehiculelor înseamnă că acestea au dreptul de trecere. Concomitent, pietonii vor avea roșu. Dar, când pietonii primesc verde la semafor, atunci conducătorii auto vor avea roșu și sunt obligați să le permită traversarea. Aceeași regulă se aplică și în momentul în care se aprinde culoarea galbenă a semaforului.

Dar, conform legii, în cazul în care conducătorul nu poate opri în siguranță, atunci are dreptul să treacă. Pietonii nu vor primi verde la semafor decât în momentul în care pentru vehicule se pune roșu.

Mulți șoferi nu știu exact cine are prioritate când este galben intermitent la semafor. Însă, Codul Rutier este clar, prioritatea e dată de indicatoarele, marcajele și regulile rutiere.

„Semnalul galben intermitent permite trecerea, cu respectarea semnalizării rutiere şi a regulilor de circulaţie aplicabile în acel loc. Aceeaşi semnificaţie o are şi semnalul galben intermitent al unei lămpi instalate într-un loc periculos”, se mai precizează în legea circulației.

Astfel, se aplică succesiv următoarele reguli: cele impuse prin indicatoare sau marcaje rutiere, prioritate de dreapta, în cazul în care nu există niciun marcaj sau indicator rutier.

Așadar, în cazul unei intersecții unde există un marcaj sau indicator rutier destinat traversării pietonilor, șoferii sunt obligați să acorde prioritate acestora. Și, desigur, pietonii sunt obligați să respecte regulile de traversare.

Dar, dacă în zona aceea nu este amenajată sau semnalizată trecerea de pietoni, atunci persoanele care traversează sunt obligate să permită trecerea mașinilor și abia apoi pot trece strada.

Vizualizări: 2,685

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: