Cine a mai plecat de la ACS Viitorul Târgu Jiu!
Continuă seria de plecări de la echipa vâlceană la origini care își dispută meciurile de pe teren propriu la Târgu Jiu. După ce au plecat cei mai buni jucători din lotul celor de la ACS Viitorul, inclusiv golgheterul din sezonul trecut, Alex Gîrbiță, clubul a anunțat, selectiv, alte câteva despărțiri.
Reunită miercuri, la Târgu Jiu, ACS Viitorul a mai avut la antrenamente doar 11 jucători dintre cei care au evoluat, mai mult sau mai puțin, unii chiar deloc, în sezonul trecut. La o analiză a lotului, mare parte din cei care au fost titulari nu se mai regăsesc acum la echipă dar clubul nu a spus mai nimic despre majoritatea dintre ei, anunțând doar patru despărțiri, dintre care unele se știau deja de mai mult timp pentru că jucătorii respectivi semnaseră cu alte echipe.
După Alexandru Gîrbiță, plecat la Corvinul Hunedoara, cu ACS Viitorul nu vor mai continua nici Arian Mrsulja, căpitan în partea a doua a sezonului recent încheiat, Davide Jozic, David Savu și Albert Voinea. Dacă primii doi au plecat înainte de finalul sezonului trecut, situația ultimilor doi era și aceasta deja cunoscută, ei fiind prezentați de ceva timp de noile lor echipe. Savu a ajuns la CSM Slatina, tot în Liga 2, iar Voinea a preferat să plece de la Târgu Jiu la Liga 3, la CSM Unirea Alba Iulia.
ACS Viitorul a comunicat că s-a despărțit de jucătorii Mrsulja, Jozić, Savu și Voinea, în urma expirării contractelor acestora deși unii nu aveau încă un an la echipă, ba chiar au plecat înainte de finalul sezonului. Pe lângă cei anunțați au mai lipsit însă și alți jucători din lotul cu care echipa încheia sezonul trecut despre care nu se spune nimic.
La echipă a revenit și antrenorul Călin Cojocaru, cel care spunea la finalul sezonului că nu i s-a propus prelungirea contractului. Principala condiție pusă atunci ca să continue la echipă ar fi fost continuitatea în lot, ceea ce la această echipă se știe că nu prea există. ”Eu am nevoie de continuitate, dar am nevoie și de jucători, fiindcă nu în fiecare an poți să creezi un lot de la zero și să ai și rezultatele pe care le dorești. În mare parte, trebuie păstrat lotul actual. Cel mai important lucru la o echipă este omogenitatea. Există progres și la tinerii jucători, dar trebuie să fim realiști, e diferență imensă de la juniori la liga a doua”, spunea Călin Cojocaru, după ultimul joc de pe teren propriu, pierdut cu CS Tunari.
Dar acum se pare că exact cu acei tineri juniori s-a ales Cojocaru la reunire, 10 jucători plus fiul antrenorului. În plus nici nu s-a pus problema să nu revină la echipă pentru că oricum nu a avut alte oferte.