Universitatea Craiova a aflat adversarii din Conference League
Universitatea Craiova se va duela în turul doi preliminar din Conference League cu învingătoarea dintre Botev Plovdiv (Bulgaria) și NK Maribor (Slovenia). Prima partidă va avea loc în deplasare.
Miercuri a avut loc tragerea la sorţi a turului 2 preliminar din Conference League, în care vor intra în competiţie şi Universitatea Craiova şi CFR Cluj. Meciurile vor avea loc pe 25 iulie şi 1 august.
Universitatea Craiova a fost cap de serie şi a fost repartizată în grupa a 6-a, iar adversarii săi au fost aleşi dintre echipele: Progres Niederkorn (Luxemburg), învingătoarele din meciurile Botev Plovdiv (Bulgaria) – NK Maribor (Slovenia), Velez Mostar (Bosnia) – Inter Club d’Escandes (Andorra), Shelbourne (Irlanda) – St. Joseph’s (Gibraltar), Floriana la Valetta (Malta) – Tre Penne (San Marino).
Universitatea Craiova se află în cantonament în Austria, la Neustift Im Stubaital, unde va rămâne până pe 1 iulie, în acest timp urmând a disputa patru meciuri amicale: pe 24 iunie, cu Legia Varşovia, pe 26 iunie cu Slask Wroclaw, pe 29 iunie, cu Ludogorets Razgrad, iar pe 30 iunie, cu FK Jablonec.
Lotul pe care-l are la dispoziţie Costel Gâlcă în această perioadă:
Portari: L. Popescu, S. Lung Jr., Lazar, Goga.
Fundaşi: Vlădoiu, Soiri, Maldonado, Badelj, Ndong, Benga, Gaşpăr, Buşe.
Mijlocaşi: Căpăţână, Baiaram, Creţu, Houri, Danciu, Lăpădătescu, Petculescu.
Atacanţi: Mitriţă, Ivan, Markovic, Bană, Koljic, Ninaci, D. Barbu.