Cinci familii din Scoaţa, izolate din cauza unui drum distrus

Cinci familii din Scoarţa sunt izolate după ce un drum ce făcea accesul la casele lor a fost distrus de apele care s-au scurs de pe dealuri.
Primarul din Scoarţa recunoaşte că nu are soluţii şi afirmă că în cazul unei nevoi de ambulanţă sau de pompieri s-ar produce o tragedie, pentru că nu se poate ajunge acolo.

Oamenii sunt disperaţi că nu mai au o cale de acces spre case. Ei sunt nevoiţi să-şi lase maşinile departe de locuinţe, şi se gândesc cu groază dacă vor avea nevoie de salvare sau dacă va muri cineva, pentru că nu au cum să ajungă la cimitir „Suntem uitaţi de lume. A luat apa drumul. Noi nu mai putem ajunge decât pe jos aici, nici măcar căruţele nu le putem băga pe aici. Ploile au făcut dezastru. Dacă moare cineva nu avem cum să-l ducem la groapă. Nu putem să cărăm tronul în spate. Dacă îi e rău cuiva salvarea nu intră. Ce facem, îl ducem în pătură până în stradă- Dacă e vreun incendiu, ardem ca şobolani că pompierii nu au pe unde să vină. Ne sperie gândul că va mai ploua”, povesteşte un localnic.

Aurelian Cotîrlău, primarul comunei Scoarţa, a cerut ajutor la instituţiile abilitate, însă nu a primit nici un răspuns. El s-a gândit să niveleze cât de cât terenul şi să pună balast, însă nu va face acest lucru până nu va primi autorizaţie de la Apele Române. „Aici a fost drum de acces. Se putea intra cu maşinile. Eram drum de piatră, dar era practicabil. Acuma rămas decât locul unde a fost drumul. Îmi pare rău de oamenii ăştia că m-au votat şi acum sunt în situaţia asta sunt pur şi simplu izolaţi, dar nu am ce face”, a declara primarul.

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: