Victoria Saioc luptă pentru drepturile nevăzătorilor

De opt ani este preşedinta filialei Târgu Jiu a Asociaţiei Nevăzătorilor, loc din care a contribuit la ajutorarea semenilor săi. A absolvit două facultăţi şi a lucrat timp de 22 de ani în învăţământ, însă problemele de vedere au determinat-o să se pensioneze pe caz de boală. Datorită eforturilor sale, mulţi copii cu deficienţe de vedere din judeţul Gorj merg astăzi la şcolile speciale din Bucureşti, Cluj sau Buzău. După toţi aceştia ani bucuria sa este că în faţa unui proces de conştiinţă nu are ce să-şi reproşeze.

Târgujiancă din naştere, Victoria Saioc se trage dintr-o veche familie de intelectuali. Tatăl său a fost ofiţer în armată, iar mama sa a fost profesoară de limba franceză. Victoria Saioc a absolvit Facultatea de Filologie - secţia Limba şi Literatură Română la Timişoara şi Facultatea de Filologie-Istorie, secţia Limba şi Literatura Română- Limba şi Literatura Franceză la Craiova. „Am lucrat ca profesoară 22 de ani la Curtişoara şi la Târgu Jiu Am lucrat 22 de ani în învăţământ, după care am fost silită să mă pensionez pe caz de boală şi de atunci am activat cu diferite funcţii în conducerea filialei Craiova a Asociaţie Nevăzătorilor şi apoi, după desprinderea de filiala Craiova, ca preşedintă a filialei Gorj”, spune Victoria Saioc.

Se declară o mare iubitoare de muzică, literatură şi artă. „Îmi place muzica, literatura, arta. Eu însămi am cochetat cu literatura scriind la revistele de specialitate şi obţinând două premii pentru epigramă şi un premiu pentru reportaj din partea Uniunii Scriitorilor la concursul Carmen Sylva. Am colaborat la ziare, reviste, emisiuni de radio şi televiziune”, menţionează aceasta.

„Persoanele nevăzătoare se confruntă cu sărăcia”

Uşa Asociaţiei Nevăzătorilor din Târgu Jiu este deschisă zilnic de oameni cu probleme. Cea care le cunoaşte poveştile de viaţă este chiar preşedinta Asociaţiei, Victoria Saioc. În majoritatea cazurilor cea care le îngreunează soarta membrilor este sărăcia. „Persoanele nevăzătoare se confruntă cu sărăcia. Asociaţia are rolul de a strânge oamenii, de a-i informa asupra noutăţilor care apar pe tărâm politic, cultural, medical. Pentru lărgirea orizontului persoanelor nevăzătoare am participat la diferite concursuri, am contribuit la dotarea fonotecii care numără în prezent 500 de CD-uri şi la antrenarea cititorilor audio. De nenumărate ori pentru membrii asociaţiei am mers să le caut dreptatea până sus şi am reuşit”, menţionează Victoria Saioc.

Deşi mulţi copii nevăzători au mers la şcoală datorită implicării sale, în unele cazuri mentalitatea retrogradă a părinţilor a fost un zid de care nu s-a putut trece. „Am reuşit să trimitem la şcoala de specialitate pe mulţi copii, la Bucureşti, la Cluj, la Buzău sau la Târgu Frumos. Avem şi studenţi. Mulţi au terminat, dintre cei pe care noi i-am sprijinit. Însă am întâmpinat greutăţi ciocnindu-mă de mentalitatea retrogradă a părinţilor. Înţelegând greşit faptul că au un copil cu handicap pe care, în loc să-l îndrume ca să aibă o meserie şi care să nu trebuiască să depindă de alţii, au preferat să îi ţină lângă ei acasă şi să nu facă nimic”, menţionează Victoria Saioc.

REUŞITĂ

Una dintre reuşitele sale este sonorizarea semafoarelor din Târgu Jiu. „Împreună cu Primăria municipiului Târgu Jiu am reuşit să  montăm semnale sonore la semafoarele din Târgu Jiu. Oamenii  încearcă să-i ia pe nevăzători aşa cum sunt, ca pe nişte oameni cu nevoi speciale. Bucuria mea este că în faţa unui proces de conştiinţă eu nu am ce să-mi reproşez. Atât am putut eu”, menţionează Victoria Saioc.

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: