Certificatele de carbon au generat mii de concedieri
Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, susţine că miile de concedieri din anii trecuţi au fost făcute pentru a putea fi plătite certificatele de carbon. Preţul certificatelor a crescut şi nu ar putea fi plătite nici dacă ar fi concediaţi toţi cei 13.000 de salariaţi rămaşi.
Pîrvulescu susţine că directorii din anii trecuţi au preferat să treacă la concedieri, în loc să atragă atenţia asupra costurilor mari cu certificatelor de carbon. „La managerii din anii anteriori le-a fost greu să spună guvernului că nu pot fi plătite certificatele de CO2. Ce au făcut băieţii la timpul ăla? Au dat cinci mii de oameni afară ca să poată plăti certificatele de carbon, au tăiat salarii, ca să poată să plătească 400 de milioane certificate de CO2. Acum nu mai avem de unde, ce să mai dăm afară. Dacă ar fi să judecăm acum cum au judecat managerii ăia de super-clasă, ar trebui să dăm pe toată lumea afară şi tot nu am avea bani să plătim certificatele. În momentul de faţă, noi avem fond de salarii în jur de 870 de milioane de lei, iar certificatele în momentul de faţă costă un miliard şi ceva”, a explicat Pîrvulescu la un post de radio.
Preţul certificatelor a crescut în acest an de la 7 euro la 24 de euro, după care a scăzut treptat până la 14-15 euro. Nu doar numărul de salariaţi a scăzut în Complexul Energetic Oltenia, ci şi veniturile. „Salariul mediu în companie era de 1.8 mai mare decât salariul mediu pe economie la înfiinţarea companiei, acum este doar puţin mai mare. Au fost ani în care s-a tăiat, anul acesta a fost primul în care s-a mai pus câte ceva la salarii”, a spus Pîrvulescu.
Liderul sindical estimează că, dacă preţul certificatelor rămâne mare, compania va încheia anul pe pierdere. „Compania va fi grevată de această sarcină extrem de mare care este plata certificatelor. Cred că anul acesta compania va fi pe minus, dar depinde şi cum va evolua acest preţ al certificatelor. Noi trebuie să le plătim până la 30 aprilie anul viitor”.
CE Oltenia trebuie să achiziţioneze într-un an circa 14 milioane de certificate de carbon.