Ce rezerve de gaze avem pentru această iarnă
Gradul de umplere al depozitelor de înmagazinare gaze este în prezent de 100,6% și, cu ceea ce vom mai produce în sezonul rece, ar trebui, într-un scenariu moderat, să trecem peste iarna care vine fără importuri, a declarat, într-o conferință de presă, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
"În actul normativ aferent pregătirii pentru iarnă au fost dezvoltate mai multe scenarii care țin de media temperaturilor și inclusiv de posibilitatea ca România să susțină alte state, în speță să-i susțină pe frații noștri de peste Prut. Într-un scenariu moderat, România nu va avea niciun fel de problemă, având în vedere gradul de umplere. Și vă anunț că astăzi este 100,6%. Deci, avem peste 100% din rezerva tehnică disponibilă la nivelul capacităților de stocare. Avem cu 400 de milioane, 417 milioane pentru a fi precis, de metri cubi mai mult față de anul trecut, în aceeași perioadă. Deci, cu ceea ce mai producem și în sezonul rece, chiar dacă e o producție mai mică din rațiuni tehnice, cu ceea ce avem înmagazinat, ar trebui să trecem fără să apelăm la importuri peste această iarnă", a susținut ministrul.
El a subliniat că, dacă iarna va fi foarte grea și dacă Republica Moldova va solicita sprijinul României la un nivel care să nu poată fi acoperit din stocuri și producție, există opțiunea de a lua gaze din Azerbaidjan sau de a recurge la o eventuală achiziție de gaze naturale lichefiate, scrie Agerpres.