Ce pățești dacă arunci deșeuri din lucrări de construcții
![](/img/zoom_in.png)
Jandarmii din judeţul Vâlcea au amendat cu 30.000 de lei o persoană care, cu ajutorul a doi bărbaţi, a aruncat cantităţi mari de deşeuri provenite din activităţi de construcţii. Cei trei au fost filmaţi în timp ce descarcă resturi de cărămidă şi moloz şi le aruncă, dintr-o autoutilitară, pe un câmp, pe marginea unui pârâu.
„În jurul orei 15:00, un echipaj al jandarmeriei a surprins trei bărbaţi, cu vârste de 64, 45, respectiv 37 de ani, în timp ce aruncau deşeuri provenite din construcţii dintr-o autoutilitară, în albia pârâului Sâmnic, care traversează satul Barza din comuna Budeşti, judeţul Vâlcea.
Proprietarul autoutilitarei a fost sancţionat contravenţional conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 92/2001 privind regimul deşeurilor, cu o amendă în valoare de 30.000 de lei”, transmis reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea.
Proprietarul a fost amendat dar a fost obligat și să idice deşeurile aruncate şi să readucă terenul la starea iniţială.
Vizualizări: 435
Distribuie Trimite pe WhatsApp