CE Oltenia, obligat de instanță să deconteze naveta

Un angajat al Complexului Energetic Oltenia a obținut în instanță banii de navetă. Salariatul a fost reprezentat de Sindicatul Liber Oltenia.

Procesul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj pe data de 18 februarie 2019. Abia pe 17 iulie 2020, judecătorii gorjeni au dat verdictul. Angajatul CE Oltenia are de primit circa 10.000 de lei. Acesta a făcut naveta la locul de muncă pe cheltuiala sa, cerând apoi în instanță recuperarea banilor.

„Admite în parte cererea de chemare în judecată ulterior precizată. Obligă pârâta la plata către membrul de sindicat Duncescu Jan a sumei de 9.534,04 lei, reprezentând contravaloare combustibil necesar efectuării transportului în perioada februarie 2018-septembrie 2018, de la domiciliu la locul de muncă (dus/întors), sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale de la data scadenței și până la data plății. Respinge în rest pretențiile. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată”, este soluția pe scurt Tribunalului Gorj, sentința putând fi atacată cu apel.

Complexul Energetic Oltenia este obligat, prin contractul colectiv de muncă, să asigure transportul salariaților de la domiciliu la locul de muncă și retur.

Vizualizări: 3,978

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: