CE Oltenia, investiții de o sută de milioane de euro din fondul de mediu

Complexul Energetic Oltenia a întocmit o listă cu investițiile care ar putea fi realizate din fondul de mediu. Mai exact a întocmit trei variante de liste, compania sperând să obțină peste o sută de milioane de euro.

Varianta minimală presupune înlocuirea sistemului post-ardere pentru opt cazane energetice, investiție estimată la la 45 de milioane de euro. Cantitatea de emisii ar scădea cu 500.000 de tone de dioxid de carbon pe an.

Varianta medie presupune adăugarea la varianta minimală a investițiilor “modernizare instalație de preîncălzire regenerativă de înaltă presiune” și “Modernizare preîncălzitoare de aer regenerative”. Valoarea totală a proiectelor este de 74 de milioane de euro, iar reducerea minim garantată de emisii gaze cu efect de seră este de circa 800.000 tone/an.

CE Oltenia a întocmit și o variantă maximală, la lista de până acum adăugându-se modernizarea sistemului distribuit de conducere și control. Costul investițiilor s-ar ridica la 104 milioane de euro, iar reducerea minim garantată de emisii gaze cu efect de seră ar fi de un milion de tone CO2/an.

Dacă aceste investiții vor fi materializate, compania va economisi zeci de milioane de euro pe an cu plata certificatelor de CO2. (R.S.)

Vizualizări: 2,184

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: