Mesaj pentru nemulțumiții din FNME: Nu vă ținem cu forța
„Niciun sindicat nu ține pe cineva cu forța!” Este mesajul liderului FNME pentru membrii care nu se mai simt reprezentați de federație ori au alte dorințe. Dumitru Pârvulescu, președintele FNME, a fost cel care l-a lansat după ce i s-a sugerat de un miner „să mai lase și pe alții la putere”.
„Mai lăsați-ne cu FNME și mai lăsați și pe alții la putere”, a transmis un miner într-o intervenție telefonică, la un post local de televiziune. Invitat în platou, liderul FNME, a transmis că nimeni nu este ținut cu forța în sindicat.
„Niciun sindicat nu ține pe cineva cu forța. Există atât de mare diversitate încât să nu-mi spună mie cineva că e prins de cineva, legat de organizație și nu poate să plece. Din păcate, emigrarea de la unii la alții se duce printr-o dezinformare și printr-o manipulare totală”, a spus Pîrvulescu la Tele3. (A.A.)