Campion național și balcanic la culturism, găsit mort la doar 29 de ani!

Sportivul Cătălin Ştefănescu, campion naţional şi balcanic la culturism, a murit înecat într-un lac din Dâmboviţa.  Acesta s-a înecat duminică, în timpul unei banale partide de pescuit. 

Duminică dimineaţă, Cătălin a mers împreună cu un prieten la pescuit pe lacul de la Lazuri. După câteva ore bărbatul care îl însoţea a plecat până acasă, pentru a aduce ceva, însă când s-a întors l-a găsit pe sportiv înecat.

În ciuda apelului la 112 şi a sosirii rapide a ambulanţei, bărbatul nu a mai putu fi salvat. “În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat,  în timp ce s-ar fi aflat la pescuit pe un lac din Lazuri, ar fi fost găsit înecat”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Cătălin Ştefănescu ar fi împlinit săptămâna viitoare 29 de ani. El era căsătorit şi avea o fetiţă. Pe lângă activitatea de sportiv de performanţă, tânărul mai era şi antrenor personal de fitness, unul foarte apreciat în comunitatea locală din Târgovişte.

Vizualizări: 1,068

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: