Horă de pomană la Tismana și hore populare la Lelești și Bălești

În a doua zi de Paști, orașul Tismana va găzdui un eveniment cu parfum de tradiție și profundă încărcătură spirituală – Hora de pomană, un obicei vechi, cu rădăcini adânci în cultura populară din zona central-vestică și sudică a județului Gorj. Anunțul a fost făcut miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, de către Ionuț Bordeiași, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj.

„Hora de pomană este o manifestare cu totul aparte, păstrată doar în anumite zone ale județului nostru. La Tismana, această tradiție se reînvie de câțiva ani, iar anul acesta vom fi și noi acolo, pentru a o sprijini și a o promova. Evenimentul va avea loc luni, în a doua zi de Paști, în centrul orașului, începând cu ora 17:00”, a declarat Bordeiași.

Horile de pomană sunt mai mult decât simple dansuri populare – ele încep cu un moment de pomenire, aducând în prim-plan credința profundă a românilor că cei plecați dintre noi continuă să fie prezenți în inimile noastre. În marile sărbători, se păstrează obiceiul de a da de pomană, iar hora devine un simbol al legăturii vii dintre generații.

Tot în spirit de sărbătoare și păstrare a identității tradiționale, în prima zi de Paște vor avea loc hore populare în comunele Lelești și Bălești.

La Lelești, Hora satului va începe duminică, la ora 16:00, la Teatrul de Vară. Evenimentul este deja cunoscut pentru un obicei aparte: participanții sunt încurajați să vină îmbrăcați în cele mai frumoase costume populare, unele dintre ele adevărate comori etnografice. Anul trecut, s-a lansat chiar și un concurs pentru cel mai frumos costum, iar un participant a purtat o piesă vestimentară cu o vechime de peste 200 de ani.

În aceeași zi, la Bălești, hora satului va avea loc începând cu ora 19:00, pe stadionul din satul Ceauru. Organizatorii mai așteaptă confirmări, dar se anunță o seară de neuitat, cu muzică, dans și spirit comunitar autentic.

Vizualizări: 2,437

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: