Bulgarii, chemați a treia oară în acest an la alegeri parlamentare

Criza politică din Bulgaria se adâncește după ce socialiştii au devenit joi, 2 septembrie, al treilea partid care a refuzat să conducă un guvern în urma scrutinului parlamentar neconcludent din luna iulie, transmite Reuters.

Socialiştii au renunţat la planurile de formare a unui guvern funcţional după ce potenţialii lor aliaţi, partidul anti-sistem ITN şi două partide anti-corupţie mai mici au refuzat să îi sprijine.

Partidul va returna mandatul preşedintelui pe 7 septembrie. "Am făcut tot posibilul şi am apelat la bun simţ şi responsabilitate, dar nu a funcţionat", a spus liderul socialist Kornlia Ninova.

Preşedintele Rumen Radev se confruntă cu nevoia de a dizolva Parlamentul, de a numi o nouă administraţie interimară şi de a convoca alegeri în termen de două luni.

Noile alegeri parlamentare ar putea avea loc cel mai devreme pe 7 noiembrie sau ar putea coincide cu unul dintre cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, pe 14 noiembrie sau pe 21 noiembrie.

Incertitudinea politică prelungită reduce capacitatea Bulgariei de a face faţă în mod eficient unui al patrulea val al pandemiei de Covid-19 şi de a utiliza fondurile de redresare din criza coronavirusului puse la dispoziţie de Uniunea Europeană.

Decizia socialiştilor vine după ce atât ITN, care a câştigat la limită alegerile din iulie, cât şi partidul de centru-dreapta GERB al fostului premier Boiko Borissov, au renunţat la încercările de a forma un guvern în Parlamentul divizat.

Vizualizări: 665

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: