Peste o sută de morți în atentatul de la Kabul

Cel puţin 13 soldaţi americani şi alte 90 de persoane, între care 28 de talibani, au fost ucişi de cele două explozii care au avut loc joi seară în apropierea aeroportului din Kabul şi care au fost revendicate de organizaţia teroristă Stat Islamic, potrivit BBC.

 
Talibanii au spus că au pierdut în acest atac mai mulţi oameni decât Statele Unite. Cel puţin 28 de militanţi au fost ucişi, a declarat un oficial pentru Reuters.

„Am pierdut mai mulţi oameni decât americanii”, a spus oficialul care a refuzat să fie numit. În ciuda acestui atac, el a spus că nu este nevoie ca SUA să extindă termenul limită pentru evacuare, 31 august.

Cel puţin 13 soldaţi americani şi 90 de oameni au murit în urma celor două explozii, iar mai mult de 150 au fost răniţi. O ramură a grupării Stat Islamic a revendicat atacul.

 
 

Evacuarea civililor este acum accelerată, a comentat un oficial pentru Reuters, care a adăugat că zborurile continuă să plece regulat.

Preşedintele american Joe Biden a promis să se răzbune pe atacatori, spunând că „îi vom vâna şi îi vom pedepsi”.

Toate forţele străine în Afganistan au ca obiectiv evacuarea cetăţenilor şi personalului ambasadelor până pe 30 august, a declarat un diplomat NATO. Alerta privind alte atacuri teroriste este menţinută.

În ţară se află încă 1.500 de cetăţeni americani, în jur de 400 de britanici şi 200 de germani, după cum a fost estimat. Nu este clar dacă în Afganistan se mai află cetăţeni francezi, însă Franţa a anunţat că va încheia operaţiunea vineri seară.

Aeroportul internaţional din Kabul este singurul deschis din ţară. Mai multe state au transmis, înaintea atacului, alerte cu privire la o ameninţare deosebită de atac terorist pe aeroportul din Kabul şi şi-au avertizat cetăţenii să nu meargă acolo decât dacă sunt notificaţi pentru plecare.

Vizualizări: 1,556

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: