Biletele pentru meciul FCU Craiova -FCSB  se pot procura de la Târgu Jiu!

Clubul FCU Craiova a dat o veste bună suporterilor gorjeni care vor să fie prezenți la meciul din prima etapă cu FCSB. Biletele pentru partida de la Târgu Jiu se pot procura și de la magazinul Carrefour din Târgu Jiu. 

Biletele pentru derby-ul din prima etapă vor putea fi achiziționate fizic și de la supermarketul Carrefour din Târgu Jiu, după cum a anunțat clubul din Bănie. Biletele mai pot fi achiziționate online de pe Eventim dar și de la Magazinul Oficial al Clubului, situat în Craiova, Strada Sf. Dumitru, numărul 1.

Prețurile biletelor sunt următoarele: VIP: 80 RON,  Tribuna I: 30 RON, Tribuna II: 20 RON și Peluza II (Peluza Sud): 10 RON.

Prețul unei loje pe meci este de 2000 RON iar aceasta poate fi achiziționată de cel mult 10 persoane.

Conducerea clubului FC U Craiova a anunțat oficial, vineri, că pentru meciul cu FCSB, din prima etapă a SuperLigii, care se va juca la Târgu Jiu s-au vândut deja peste 5000 de bilete.

Astfel că sunt şanse mari ca noua arenă să se umple la confruntarea care va avea loc duminică, 16 iulie, de la ora 21:30.

„Copiii până la 12 ani inclusiv au acces gratuit pe stadion la tribuna a II-a, însoțiți de un adult, posesor de bilet sau abonament, în baza certificatului de naștere și a biletului de acces care va putea fi procurat doar de la magazinul oficial al clubului”, a mai informat clubul oltean.

Vizualizări: 1,531

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: