Au intrat cu maşinile în şanţ. Două fetiţe rănite!

Două maşini au intrat într-un şanţ dalat din comuna gorjeană Bîlteni, sat Vlăduleni. Una din maşini făcuse stânga pentru a intra în curte, iar cealaltă a acroşat-o încercând să o depăşească. Ambele maşini sunt avariate, iar două fetiţe au fost rănite.

Doi copii, în vârstă de un an şi şase luni, se aflau în maşina care se angajase în depăşire. Aceştia au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce autoturismul condus de tatăl lor a ajuns în şanţ.

„Eu am virat stânga, am semnalizat corespunzător, maşinile din spatele meu au încetinit şi când am făcut stânga, m-a lovit el. Avea viteză foarte mare şi mai avea şi copii în maşină. Cred că avea peste 100 la oră”, ne-a spus şoferul din Bîlteni. Celălalt conducător auto, de 31 de ani, din oraşul Rovinari, a avut altă explicaţie: „Eu mă aflam în depăşire deja când mi-a apărut maşina în faţă. A fost prea din scurt. Nici nu am avut timp să reacţionez. L-am lovit şi am ajuns amândoi în şanţ. Aveam soţia şi fetiţele în maşină. Au plecat la spital cu o altă maşină, dar nu sunt rănite grav”, a spus cel de-al doilea şofer implicat în accident.

Poliţia a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cine se face vinovat de producerea accidentului.

Vizualizări: 4,947

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: