Cei mai norocoși studenți. Învață să schieze pe banii universității

Zeci de studenți din cadrul Univesității ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu vor învăța să schieze iarna aceasta fără să scoată un leu din buzunar. Este vorba de studenții din anul I de la specializările Educație Fizică și Kinetoterapie din cadrul Facultății de Științe Medicale și Comportamentale, care vor face practica, în perioada 21-25 ianuarie, în stațiunea montană Rânca.

Pentru studenții care sunt pe locuri bugetate de stat, cheltuielile cu transportul și cazarea vor fi asigurate de facultate, din fonduri alocate de Ministerul Educației. ”Avem în planurile de învățământ activități obligatorii de schi, cum au toate facultățile de educației fizică și kinetoterapie din țară. Banii îi primim de la Minister pentru această practică. Cel mai la îndemână ne este să mergem la Rânca, timp de 5 zile, cu studenții de la Educației Fizică și Kinetoterapie din anul I, unde avem și cabana facultății, care este, practic, un laborator de activități didactice”, a declarat Monica Bîcă, decanul Facultății de Științe Medicale și Comportamentale.

Practica studenților UCB la Rânca se va încheia cu o competiție pe schiuri. Conform reprezentanților facultății, participarea studenților la această activitate este obligatorie. ”Dacă nu iei această disciplină, nu poți să rămâi la loc bugetat, la fără taxă, pentru că rămâi cu o absență”, a explicat decanul Facultății de Științe Medicale și Comportamentale.

Vizualizări: 1,310

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Tendințe:

Citește și: