Percheziții la firme din Dolj și Gorj, într-un dosar de evaziune

Nu mai puțin de15 percheziții au avut loc marți la sediul mai multor societăți comerciale din judeţele Dolj, Prahova, Gorj şi Călăraşi. Firmele sunt implicate într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de circa un milion de euro. În centrul acestui scandal este o firmă din Craiova.

Perchezițiile au avut loc la domiciliile unor persoane fizice care au calitatea de administratori statutari sau de fapt ai societăților comerciale vizate, 12 percheziții fiind efectuate în municipiul Craiova și localitățile Coșoveni, Coțofenii din Față și Gângiova, județul Dolj, iar alte trei percheziții în afara ariei de competență teritorială, respectiv câte una în județele Prahova, Gorj și Călărași.

Cu prilejul efectuării actelor procedurale, oamenii legii au identificat documente contabile referitoare la relații comerciale derulate de 22 de societăți comerciale, trei întreprinderi individuale și au ridicat ștampilele a patru societăți comerciale.

Perchezițiile au fost efectuate într-o cauză penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, de către mai multe persoane reprezentând în drept sau în fapt S.C. MRG METAL S.R.L. Craiova.

Din actul de sesizare și probatoriul administrat în cauză a  rezultat că în perioada aprilie 2015 – mai 2016, S.C. MRG METAL S.R.L. a evidențiat în documentele contabile achiziții fictive de deșeuri feroase și neferoase de la un număr de 20 de societăți comerciale de tip „fantomă” sau societăți care nu au confirmat relațiile comerciale înregistrate în contabilitate de către S.C. MRG METAL S.R.L. și declarate organelor fiscale. Scopul final a fost acela al sustragerii de la plata obligațiilor fiscale generate de activitatea comercială desfășurată, cauzând astfel un prejudiciu bugetului consolidat al statului în cuantum de 4.016.900 lei, reprezentând impozit pe profit și T.V.A.

Cercetările sunt continuate de oamenii legii pentru stabilirea întregii activități infracționale și participaţia penală a tuturor persoanelor implicate.

Vizualizări: 1,159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: