Atmosferă de sărbătoare în Parcul Copiilor din Câlnic
A fost atmosferă de sărbătoare în Parcul Copiilor din localitatea gorjeană Câlnic. Zeci de copii de la mai multe unități de învățământ din județ și-au dat întâlnire într-un cadru inedit, cu arcade din baloane, căsuțe din lemn frumos decorate, luminițe, steluțe, oameni de zăpadă și coronițe din ramuri de brad.
Un foc de tabără a încălzit atmosfera.
Cei mici au realizat decorațiuni de Crăciun și le-au vândut în scop nobil. În proiectul educațional caritabil "Darul lui Moș Crăciun", s-au implicat elevi din aproximativ 20 de unități de învățământ din Gorj.
"La Câlnic, în Parcul Copiilor, s-au desfășurat activități minunate, de suflet cu ocazia Târgului de Crăciun. Dorim să le mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment:cadre didactice inimoase, părinți altruiști, copii harnici", e mesajul școlii din Câlnic.