Ambulanța Gorj, autorizată pentru încă cinci ani
Serviciul Județean de Ambulanță Gorj a fost reautorizat pentru următorii 5 ani! Timp de două zile, o comisie verificat și controlat activitatea din sediul central al SAJ Gorj, dar și din substații. La final, instituția a primit avizul care dovedește că poate să funcționeze, în continuare, la parametrii normali.
„Munca în echipă a dus la acest rezultat atât de important pentru instituția noastră”, susține conducerea Ambulanței Gorj.
Vizita comisiei de autorizare a avut loc în perioada 03-04 mai 2023.
„Comisia constituită în vederea autorizării SAJ a verificat și controlat activitatea din sediul din strada Progresului, cât și activitatea din toate substațiile acesteia. În urma verificării activității, cât și a documentelor prezentate în dosar s-a constatat corespondența cu realitatea și Comisia de autorizare a prelungit Autorizatia de Funcționare a SAJ Gorj pe o durată de 5 ani. Acest obiectiv extrem de important, despre care am amintit în câteva rânduri, încă de la numirea mea în funcția de manager interimar este rezultatul unui efort comun. Munca în echipă a dus la realizarea unui deziderat major al institutiei, reprezentat de obținerea reautorizarii pentru ciclul următor de 5 ani”, Tiberiu Tătaru, a declarat managerul SAJ Gorj.
Comisia de reautorizare a verificat toate ambulanțele din dotarea SAJ Gorj, echipamentele medicale și trusele de medicamente folosite de personalul instituției. De asemenea, au fost testate cunoștințele profesionale și legislative ale angajaților.