Bilanțul DSV Gorj după o săptămână de controale: Aproape două tone de carne confiscată și amenzi uriașe
Peste o sută de controale au făcut inspectorii DSV în Gorj, în ultima săptămână. Au găsit și multe probleme așa că au dat nouă amenzi în valoare totală de peste 54 de mii de lei.
Au fost sancționate persoane fizice sau firme din Baia de Fier, Bâlteni, Polovragi, Stănești,Tismana și Urdari.
Cele mai mari amenzi, de câte 10 mii de lei, le-au primit o brutărie care depozita materia primă în hol și în zona vestiarelor și nu respecta normele de igienă, dar și două carmangerii, precum și două restaurante și un magazin.
La un restaurant, reprezentanții DSV Gorj au găsit pereți şi conducte cu acumulări de murdărie, rafturi ruginite, paviment cu porțiuni degradate, mâncare depozitată direct pe paviment.
Dintr-un magazin alimentar, au confiscat aproape două tone de produse din carne, în valoare totală de peste 40 de mii de lei. Erau depozitate produse congelate din carne de pasăre, pește și altele în același spațiu frigorific.