A strâns bani timp de patru ani pentru a face un foraj de apă
A strâns bani timp de patru ani de zile ca să poată realiza un nou foraj de apă în comună. Este vorba despre primarul comunei Schela, care, cu excedentul bugetar acumulat în urma unui mandat la conducerea localității, încearcă acum să rezolve problema apei.
Este vorba despre o investiție de 1.600.000 de lei, realizată cu bani de la bugetul local, strânși în decursul a patru ani.
"Încercăm să suplimentăm sursa de apă din comuna Schela printr-un nou foraj, realizat chiar în centrul localității. Vom construi și o stație de înmagazinare a apei în apropierea forajului. De când am preluat mandatul la primărie, acum patru ani, am strâns bani pentru această investiție. Tot excedentul bugetar l-am alocat pentru foraj", a declarat primarul comunei Schela, Gabriel Deteșan.
Problema lipsei apei în comuna Schela persistă de peste 15 ani și trebuie rezolvată.
"Avem probleme cu apa de peste 15 ani și trebuie să le rezolvăm, pentru că în fiecare an, în perioada secetoasă, doar gospodăriile conectate direct la rețea au apă. Cei din zonele înalte nu primesc apă. Vara aceasta a fost dezastruoasă. Cu acest foraj sper să rezolvăm problema", a adăugat Gabriel Deteșan.