Primar: Când mă gândesc mă doare capul. Trec oportunități pe lângă noi

Autoritățile locale din Bumbești-Jiu se declară nemulțumite de modul în care se desfășoară procedura de preluare a activelor de la UM Sadu în contul unor datorii pe care uzina la înregistrează la primărie. De ani de zile se încearcă acest lucru și se pare că lucrurile nu avansează, iar în acest timp ce se pierd oportunități de investiții.




La solicitarea Uzinei Mecanice Sadu, în urmă cu doi ani s-a dispus preluarea de către primăria Bumbești-Jiu a unei hale pentru fabricarea armamentului în contul datoriilor pe care uzina le înregistra la acea vreme către bugetul local. 


Activele care urmează a fi preluate de la UM Sadu au o valoare estimată la 3.000.000 de euro și după finalizarea procedurii hala, va intra în administrarea Parcului Industrial Sadu.


"Am discutat zilele acestea cu noul manager al UM Sadu pe această temă și am început să facem pași mici în procedura de preluare a activelor. S-a făcut o selecție pentru contractarea unui evaluator care să evalueze utilaje și apoi să fie valorificate. Au trecut doi ani și deja mă doare capul că nu s-a făcut mai nimic și trece timpul în defavoarea noastră cum trec și oportunitățile pe lângă noi. Procedura este greoaie. UM Sadu a solicitat stingerea de creanțe prin procedura de dare în plată. UM Sadu trebuie să vândă niște mașini care sunt acolo și zac de ani buni", a spus Constantin Bobaru, primarul din Sadu.


Autoritățile locale cred că timpul trece în defavoarea orașului pentru că nu poate valorifica hala și se pierd oportunități și investitori.


"Activele au o valoare de 3.000.000 de euro și sunt cedate in contul datoriei, iar noi ca unitate administrativ teritorială o să predăm activele Parcului Industrial Sadu, ca hală trebuie reabilitată, și se poate pierde o finanțare prin FTJ în acest sens, ca apoi să punem hală la dispoziția investitorilor", a mai spus Bobaru.

Vizualizări: 2,672

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: