ZIUA A PATRA! Lider sindical în greva foamei, dus de urgenţă la spital
Petre Bejinaru, unul dintre cei trei lideri sindicali din Complexul Energetic Oltenia care au intrat miercuri, 21 mai, în greva foamei, a fost dus de urgenţă la spital sâmbătă dimineaţa. Medicii de la Medservmin au monitorizat din două în două ore starea de sănătate a greviştilor, iar în această dimineaţă Bejinaru avea tensiunea 22 cu 10. Personalul medical a revenit după o jumătate de oră şi, văzând că problema persistă, a decis să cheme ambulanţa. Bejinaru a fost internat în secţia Cardiologie, iar cei doi colegi ai lui, Marin Golea şi Toma Tatomir, au rămas în faţa sediului CE Oltenia, unde îşi continuă protestul.
Din păcate, deşi este deja a patra zi de greva foamei, administraţia CE Oltenia nu doar că nu şi-a făcut timp pentru a sta de vorbă cu protestatarii, dar chiar a găsit de cuviinţă să ironizeze protestul. CE Oltenia a dat vineri un comunicat de presă lipsit de cel mai elementar bun simţ. „Administraţia CE Oltenia îşi exprima satisfacţia că, după trei zile de greva a foamei, starea de sănătate a celor trei protestatari este în continuare foarte bună (conform analizelor făcute de medicii MEDSERMIN) si dă asigurări că depune în permanenţă toate eforturile pentru a proteja locurile de muncă şi veniturile celor 19000 de salariaţi”, este comunicatul postat pe pagina de internet a Complexului Energetic Oltenia.