Zile frumoase de toamnă

Meteorologii anunță vreme caldă pentru această perioadă a anului. Marți, 8 octombrie, temperaturile vor crește ușor, iar vremea va fi frumoasă în toată țara. Cerul va rămâne senin în prima parte a zilei. Temperaturile maxime vor atinge valori între 18 și 26 de grade, în timp ce minimele se vor încadra între 5 și 15 grade Celsius. 

Miercuri, 9 octombrie, vremea va fi mai schimbătoare, cu înnorări și averse în jumătatea de vest a țării. Însoțite de descărcări electrice și vânt puternic, ploile vor aduce o răcire temporară în aceste regiuni. Maximele vor varia între 19 și 26 de grade, iar minimele între 6 și 17 grade Celsius. În zonele joase, ceața ar putea apărea dimineața și noaptea.


De joi până duminică, 10-13 octombrie, vremea se va încălzi treptat, cu temperaturi maxime ce pot ajunge la 26 de grade Celsius în unele regiuni. Ploile vor deveni tot mai rare după 8 octombrie, însă meteorologii avertizează că instabilitatea atmosferică nu va dispărea complet. Episoade de ploi torențiale, însoțite de vânt puternic, ar putea să apară izolat.

În anumite locuri, cantitățile de apă ar putea depăși 50 de litri pe metru pătrat, ceea ce ar putea genera inundații locale.

Vizualizări: 690

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: